Bandă specială de întoarcere pe DN1, sub pasajul Otopeni. Atenție, accesibilă doar pentru vehiculele sub 3m înălțime!

Bandă specială de întoarcere pe DN1, sub pasajul Otopeni. Atenție, accesibilă doar pentru vehiculele sub 3m înălțime!
Publicat: 15/03/2024, 15:18

CNAIR anunţă vineri, că, pentru decongestionarea traficului din zona Aeroportului Otopeni, s-a realizat un punct de întoarcere pe sub pasajul rutier de pe DN1.

”Practic, s-a realizat o bandă suplimentară de circulaţie sub pasajul rutier, astfel încât conducătorii auto, care circulă pe DN1 sensul Bucureşti – Ploieşti şi doresc să se întoarcă spre Bucureşti să nu mai fie nevoiţi să pătrundă în sensul giratoriu existent sub pasajul rutier pentru realizarea acestei manevre”, anunţă, vineri, CNAIR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că punctul de întoarcere a fost semnalizat corespunzător prin realizarea de marcaje şi instalarea de indicatoare rutiere.

”Precizăm faptul că acest punct de întoarcere poate fi utilizat numai de vehicule cu o înălţime maximă de 3.00 m, celelalte vehicule urmând să utilizeze, în continuare, sensul giratoriu”, a mai transmis CNAIR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Aerostar şi Lockheed Martin deschid primul centru de mentenanţă HIMARS din Europa, la Bacău
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Arheologii au descoperit graffiti printre ruinele de la Pompeii
×